A fost descoperită o nouă piramidă antică în Egipt

O piramidă veche de 3.700 de ani, dar îngropată de-a lungul mileniilor, a fost descoperită în Egipt.

O echipă de excavație din Egipt a descoperit ceea ce pare a fi interiorul unei piramide îngropate care datează de acum 3.700 de ani, din timpul celei de-a 13-a dinastii.

Ministrul antichităților din Egipt a declarat că atât coridorul, cât și un bloc pe care sunt gravate 10 linii de hieroglife sunt în stare bună, iar lucrătorii vor continua să sape pentru a estima dimensiunea sa și pentru a aduna orice informații mai pot găsi.

Până în prezent au scos la lumină nu doar coridorul interior care duce înăuntrul piramidei, ci și un antreu care se extinde către falia sudică, dar și către o cameră din vest.

Această structură a fost găsită lângă cavoul regal din Dahshur, la aproximativ 40 de km de Cairo, în zona în care Regele Sneferu a construit Piramida Bent, al cărui unghi se modifică de la mijloc în sus și în zona în care se află Piramida Roșie, prima piramidă cu fețe plane din Egipt, care datează de acum 4.600 de ani.

Fiul lui Sneferu, Khufu a construit Marea Piramidă din Giza, care este cea mai veche dintre cele șapte minuni ale lumii antice.

Piramida recent descoperită este așezată la nord de Piramida Bent și se estimează că ar fi fost construită la 1.000 de ani după perioada de domnie a lui Sneferu și a fiului său Khufu, potrivit FoxNews.

Comentariile nu sunt permise.