Lumina poate fi soluția omenirii pentru călătoriile în spațiu

Cercetătorii încearcă să găsească o soluție să folosească lumina pentru a depăși obstacolele călătoriei în spațiu.


În prezent, călătoria în spațiu este afectată de câteva probleme dificile, majoritatea ținând de faptul că nu găsim un echilibru între viteză și timp.

Cu cât călătorim mai repede, cu atât consumăm mai multă energie. Fără sprijin gravitațional, aceasta înseamnă că e nevoie de mai mult combustibil, care trebuie transportat la rândul lui.

Mai este ceva: viteza mare, importantă pentru a parcurge distanțe mari într-un timp rezonabil, implică și dificultăți în a opri vehiculul spațial, oricare ar fi el.

Până acum, New Horizons este cea mai rapidă navă spațială construită de om. Viteza sa, dată de sistemul de lansare – propulsie, a fost de aproximativ 58.000 km/oră.

După ce a trecut în apropierea planetei Jupiter, naveta a primit un impuls gravitațional, însă chiar și așa, viteza sa a scăzut la 48,000 km/oră în apropierea lui Pluto.

Datorită acestor zboruri gravitaționale, Voyager 2 a devenit cea mai rapidă navă spațială care a părăsit sistemul nostru solar. După ce a primit impulsuri de la patru dintre cele mai îndepărtate planete, Voyager 2 a atins o viteză de 60.000 km/oră în drumul său în afara sistemului solar.

Având în vedere aceste încercări, reiese că o călătorie până la Alpha Centauri, cel mai apropiat sistem solar de al nostru, ne-ar lua aproximativ 78.000 de ani!

Pentru această călătorie ar fi și problema încetinirii vitezei la destinație, fiind nevoie de o serie de zboruri gravitaționale, care sunt posibile doar în jurul planetelor mari, și niciuna nu pare să orbiteze Proxima Centauri, cea mai mică stea din sistemul solar Alpha Centauri.

Cercetătorii încearcă să găsească o soluție să folosească lumina pentru a depăși obstacolele. Dificultatea în a trimite o navetă ca Voyager către o alta stea ține si de masa acesteia. Proiectul Breakthrough Starshot urmărește să lanseze o navă extrem de ușoară, care să cântărească doar câteva grame, lansată într-un spațiu accelerat de un fascicul laser, la un procent din viteza luminii. Un astfel de vehicul ar putea fi încetinit doar prin folosirea luminii de pe Alpha Centauri. Construirea unei asemenea navete spațiale ne depăsește capacitățile în prezent, însă conceptul începe să prindă din ce în ce mai mult contur.

Comentariile nu sunt permise.