NASA a descoperit găuri negre uriașe la doi pași de Calea Lactee

Astronomii au descoperit dovezi indirecte ale prezenței unor găuri negre masive în galaxiile din vecinătatea Căii Lactee.

Găurile negre de dimensiuni gigantice s-ar afla dincolo de o perdea de praf cosmic și nori de gaz în “spatele curții” noastre cosmice, spun savanții. Deși amenințătoare prin natura lor, găurile negre identificate sunt la milioane de ani lumină de Pământ și nu reprezintă niciun pericol pentru noi.

Astronomii au reușit să surprindă obiectele cosmice ascunse cu ajutorul telescopului nuclear Nustar. Ele se află în centrul galaxiei NGC 1448, aflată la 38 milioane ani lumină și în centrul galaxiei IC 3639, și mai îndepărtată (170 mil. ani lumină). Amândouă sunt clasificate ca galaxii “active” în sensul în care emit niveluri ridicate de radiații.

Savanții de la NASA tind să creadă că orice galaxie mare are în centru o astfel de formațiune stranie, deși nu toate sunt vizibile din cauza gazelor cosmice.

Găurile negre au un câmp gravitațional atât de puternic, încât nimic nu poate scăpa din interiorul lor, nici măcar radiația electromagnetică sau lumina.

“Această descoperire pune în lumină o întrebare-cheie: cât de multe alte găuri negre gigant se ascund de ochii noștri deși se află în universul imediat? Sunt ca niște monștri care se ascund sub patul nostru”, spune Ady Annuar, de la University of Durham.

Comentariile nu sunt permise.