Galaxia furioasă: bombardează universul cu stele noi

În timp ce în Calea Lactee apariția de noi stele este extrem de rară – se nasc maxim doi sori pe an,  astronomii au descoperit o super-galaxie unde numărul noilor stele ajunge la 860 pe an.


O echipă internațională de astronomi a descoperit un cluster de galaxii cu un comportament neobișnuit, care  i-a obligat pe savanți să apeleze la metafore din domeniul literar.

Potrivit unui comunicat de presă emis de savanții, a fost descoperită “o fiară” (beast) de galaxii, mai precis un “cluster galactic a cărui inimă arde cu noi și noi stele”, scrie Huffington Post.

Numele noului cluster de 27 de galaxii este SpARCS1049+56 –și se află la 9,8 miliarde de ani lumină de Terra.

Galaxia dominantă din grup se află în zona centrală și “fură” gaze de la galaxiile vecine, cu care produce nu mai puțin de 860 de stele noi anual. Prin contrast, Calea lactee nu generează decât una-maxim două stele noi pe an.

Descoperirea a fost făcută inițial cu telescoapele de pe vârful Mauna Kea din Hawaii, iar ulterior rezultatele au fost aprofundate cu Hubble Space Telescope de la NASA.

Tracy Webb de la McGill University în Montreal, explică “episodul furios de producere de stele” prin fuziunea galaxiei gigant din centru cu o altă galaxie mai mică.

Este un fenomen numit de astronomi “fuziune umedă” (wet mergers) pentru că galaxiile sunt bogate în gaze și astfel favorizează producerea de noi stele, în timp ce fuziunile uscate au loc între galaxii sărace în gaze și nu are loc nașterea de noi stele.

Comentariile nu sunt permise.