Grupa de sânge îți spune cum stai cu materia cenușie

Un nou studiu arată că există o legătură directă între grupa de sânge și sănătatea creierului.

Materia cenușie, alcătuită în cea mai mare parte din neuroni, este esențială pentru procesarea informațiilor din creier. De regulă, cu înaintarea în vârstă, volumul de materie cenușie se reduce.

Un studiu realizat recent de cercetătorii de la Universitatea din Sheffield au stabilit că persoanele care au grupa zero de sânge au un număr mai mare de neuroni decât ceilalți, semn că sunt mai rezistenți la declinul cognitiv.

“Este foarte probabil ca biologia grupelor de sânge să influențeze dezvoltarea sistemului nervos”, spune profesorul Annalena Venneri, unul dintre realizatorii studiului. “Acum rămâne să înțelegem cum și de ce se petrece acest lucru”.

Studiul publicat în revista de specialitate Brain Research Bulletin arată că indivizii cu grupa 0 de sânge au mai multă materie cenușie decât ceilalți în partea posterioară a cerebelului, inclusiv în zona din creier responsabilă cu formarea memoriei de lungă durată.

Rezultatele vin în completarea unei cercetări din 2014 a Universității din Vermont care arăta că persoanele cu grupa rară de sânge AB (sub 10% din populație) au un risc crescut de probleme cognitive odată cu înaintarea în vârstă.

Comentariile nu sunt permise.