Cu cât o țară e mai bogată, cu atât pierde din religiozitate

Cu cât o țară e mai bogată, cu atât cetățenii tind să fie mai puțin religioși, este concluzia unui studiu comparativ realizat recent de Pew Research Center, instituție specializată în sondaje din sfera convingerilor religioase.

Studiul ugerează că oamenii din țările mai bogate tind să fie mai puțin religioși și mai puțin optimiști decât cei din țările sărace.

O excepție notabilă ar fi SUA, unde PIB-ul per capita este cel mai mare dintre țările supuse investigației, însă și nivelul de religiozitate este destul de ridicat. Astfel, 54% dintre americani spun că religia deține un loc important în viața lor, mai mult decât dublu decât în țările care urmează în clasamentul bogăției –  Canada (24%), Australia (21%) și Germania (21%).

Cele mai religioase sunt și extrem de sărace – îm Pakistan, Nigeria și Senegal, aproape 100% din populație spune că religia joacă un rol foarte important în viața lor.

Situația este similară în Indonesia și Ghana, unde 99% dintre locuitori văd o corelație directă între credința în divinitate și morală.

Gregory Paul, un paleontologist din Baltimore crede că religia tinde să fie importantă pentru oamenii din țările sărace deoarece le oferă o soluție de supraviețuire și cu stresul din viețile lor apăsate de sărăcie și neajunsuri.

Phil Zuckerman, un profesor de sociologie la Pitzer College crede că avantajele economice îi face pe oamenii din națiunile înstărite mai puțin sensibili la tema nefericirii și de aceea mai puțin religioși.

Comentariile nu sunt permise.