“Îngerii există, dar nu au aripi”, spune un teolog catolic

Îngerii există, dar nu au aripi, ci se aseamănă mai mult cu razele de lumină, spune unul dintre cei mai cunoscuţi “angelologi” din Biserica Catolică. Potrivit acestuia, fiinţele celeşti sunt în vogă în zilele noastre datorită religiilor de tip New Age.

“Cred că avem de a face cu o redescoperire a îngerilor în creştinism”, spune părintele Renzo Lavatori, unul dintre unul dintre marii teologi ai Institutelor Pontificale din Roma.

“Nu îi vezi, dar le simţi prezenţa. Îngerii se asemănă cu lumina soarelui reflectată asupra ta printr-un vas de cristal,” a mai spus Lavatori, în cadrul unei dezbateri despre arta sacră organizată de Fundaţia Archivio Storico în Palazzo della Cancelleria din Roma.

Potrivit teologului catolic, imaginea îngerilor din arta contemporană este un rezultat necesar al revenirii lor la modă, însă reprezentările standard nu trebuie luate ca atare. “Îngerii nu au aripi şi nu arată ca heruvimii”, a explica prelatul catolic.

Prolificul autor catolic, în acelaşi timp un renumit “demonolog”, spune că prezenţa îngerilor este azi mai necesară ca niciodată din cauza secularizării şi materialismului din societate, care au deschis larg uşa răului.

“În zilele noastre, forţele demonice interferează mai intens cu lumea noastră. Din acest motiv puteţi vedea cozi în faţa încăperilor de exorcizare din biserică. Papa Francisc vorbeşte mai mult despre rău decât despre îngeri şi cred că e bine că face aşa. Dar va vorbi în curând şi despre îngeri”, a mai spus Lavatori.

Comentariile nu sunt permise.