NASA trimite o sondă pe Marte pentru a studia atmosfera acesteia

NASA a lansat sonda spaţială MAVEN (the Mars Atmosphere and Volatile EvolutioN spacecraft), cu destinaţia Marte, pentru a studia atmosfera acestei planete şi pentru a înţelege procesele prin care a rămas aproape fără aer.

Maven a fost lansată pe 18 noiembrie pe o rachetă Atlas V, de la Staţia Forţelor Aeriene Cape Canaveral, din Florida. Misiunea a costat 671 milioane de dolari, iar călătoria pe Planeta Roşie este estimată să dureze 10 luni.

Oamenii de ştiinţă cred că Marte era odată învelită într-o mantie groasă de gaze care permiteau existenţa apei în formă lichidă pe suprafaţa sa. În prezent, presiunea aerului este atât de mică încât apa s-ar evapora instantaneu. Sonda trimisă de NASA va încerca să afle ce procese au dus la această stare de fapt. Peisajul planetei, alcătuit din canale care au fost în mod evident formate de ape curgătoare, în cantităţi abundente, sunt dovada faptului că aceasta avea o atmosferă mult mai densă.

“Totul arată bine. Primim semnale, iar sistemele cu care e dotată sonda răspund corect. Ne îndreptăm către Planeta Roşie” a declarat David Mitchell, manegerul proiectului Maven.

De-a lungul călătoriei sale către Marte, MAVEN va face patru corecţii de traiectorie, prima fiind programată să aibă loc pe 3 decembrie, informează BBC News. Aceste manevre vor asigura aterizarea sondei pe orbita planetei undeva în jurul datei de 22 septembrie 2014.

Astronomii cred că aerul Planetei Roşii a fost încorporat în mineralele de la suprafaţa acesteia. Însă pierderea aerului se explică şi prin prezenţa vântului solar, care înseamnă revărsarea de particule energetice dinspre Soare, care a erodat planeta în timp. Acest lucru este posibil întrucât Marte, spre deosebire de Pământ, nu are un câmp magnetic protector, care să devieze asaltul abraziv al Soarelui.

MAVEN este echipată cu opt instrumente, unele pentru a înţelege influenţa Soarelui asupra planetei, compoziţia şi comportamentul atmosferei. Oamenii de ştiinţă urmăresc să afle la ce intervale dispar astăzi anumite molecule din aer, identificând procesele care au loc.

Când va ajunge în jurul planetei, sonda va avea o orbită eliptică ajungând, în cel mai apropiat punct, la 150 de kilometri distanţă de suprafaţă şi la 6.000 de kilometri în cel mai depărtat punct.

Comentariile nu sunt permise.