Atenţie, creştinismul trebuie protejat, e pe cale de dispariţie! Acesta este avertismentul unui ministru

Baroneasa Sayeeda Warsi le-a cerut reprezentanţilor occidentali să ia mai multe măsuri pentru a proteja minorităţile creştine din lume, în special în Ţara Sfântă, unde aceştia sunt privinţi în prezent ca “străini”.

 

Baroneasa este ministru pentru credinţe religioase şi primul cetăţean musulman ales într-un guvern din Marea Britanie. Aceasta a mai declarat că libertatea religioasă este un garant al respectării drepturilor omului şi nu trebuie privită doar ca un accesoriu la politica externă, se arată în articolul publicat de The Huffington Post.

“Are loc un exod în masă, la scară biblică, iar în anumite locuri există pericolul real să dispară creştinismul” a susţinut oficialul britanic la Universitatea Georgetown.

Warsi, mamă a cinci copii şi fiica unor imigranţi pakistanezi, a mai arătat că minorităţile creştine sunt ameninţate de majorităţile musulmane atât în zonele de conflict, aşa cum sunt Egipt, Iraq, Siria, dar şi în alte regiuni, chiar în spaţii care au dat naştere creştinismului.

“Ce mă îngrijorează este că aceste comunităţi creştine sunt privite ca outsideri”, a continuat baroneasa Warsi în cadrul unui forum găzduit de Consiliul pentru Afaceri Externe.

Continuând eforturile fostului prim-ministru britanic, Tony Blair, de a spori înţelegerea interreligioasă, Warsi îşi propune să facă din religie punctul forte al politicii externe a Marii Britanii şi a aliaţilor occidentali. Ea încearcă să ţină cont de credinţele religioase atunci când sunt elaborate politici guvernamentale atât în Regat, cât şi peste hotare.

Warsi a criticat atât extremiştii musulmani, cât şi pe cei care le neagă femeilor de religie musulmană dreptul de a-şi acoperi capul cu o eşarfă şi a declarat că protejarea drepturilor religioase ale minorităţilor este o responsabilitate a tuturor credinţelor.

“Nu doar creştinii trebuie să-i apere pe creştini, evreii pe evrei şi musulmanii pe musulmani. Soluţia nu va fi să avem creştini în Vest şi musulmani la Est, ci trebuie să existe musulmani în Vest şi creştini în Est, întrucât ambele convingeri religioase au şi perspectiva unei minorităţi” a mai spus baroneasa.

 

 

Comentariile nu sunt permise.