Paleontologii au descoperit dovezi de zbor de acum 100 de milioane de ani

Paleontologii au descoperit cea mai veche urmă de la talpa unei păsări. Se consideră că aceasta datează din Cretacicul timpuriu.

Dovada că se zbura acum 100 de milioane de ani a fost găsită de oamenii de ştiinţă într-o dală de stâncă preluată dintr-o zonă bogată în fosile, Dinosaur Cove, aflată lângă Melbourne, Australia.

Descoperirea este importantă întrucât îi obligă pe cercetători să regândească evoluţia primelor păsări, se arată în articolul publicat de www.counselheal.com.

“Aceste urme reprezintă dovada faptului că păsări mari, zburătoare, trăiau alături de dinozauri în aceste câmpii inundate de râuri, cu aproximativ 105 milioane de ani în urmă”, a declarat Anthony Martin, paleontology la Universitatea Emory din Atlanta.

Descoperirea a fost făcută de o echipă de voluntari, care au găsit urma unei frânări lungi făcută de un picior din spate, care ducea către una dintre urmele lasate de talpa păsării. Aceste detalii demonstrează că urma imprimată în rocă a fost făcută de o creatură care putea să zboare.

Potrivit Discovery News, păsările ale căror urme au fost identificate aveau dimensiunea unei egrete mari sau a unui bâtlan mai mic.

Oamenii de ştiinţă cred că aceste urme au apărut atunci când păsările stăteau pe nisipul umed al unui vechi banc de râu, ale cărui ape au format straturile stâncoase de la Dinosaur Cove. O vale s-a format în această zonă, Australia separându-se de Antarctica acum 104 milioane de ani.

Urmele tălpilor de păsări au fost găsite alături de cele ale unei fiinţe care nu zbura, din categoria dinozaurilor teropozi, care-l include pe faimosul T-rex.

 

Comentariile nu sunt permise.