ONU se pregăteşte de confruntări cu asteroizi

Adunarea Generală a ONU a aprobat realizarea unui plan de luptă împotriva asteroizilor care ameninţă Pământul.

 

Au cerut ajutorul foştilor astronauţi de la Asociaţia Exploratorilor Spaţiali.

Ideea este ca toate naţiunile să-şi unească forţele într-un Grup Internaţional de Atenţionare împotriva Asteroizilor, în care fiecare ţară participantă la program să le anunţe pe celelalte dacă este descoperită vreo rocă periculoasă. În acest caz o rachetă va fi lansată pentru a o lovi şi a-i devia traiectoria. Tot în cadrul Adunării Generale s-a mai stabilit ca ONU să organizeze o misiune practică de evitare a coliziunii cu Pământul, pentru a se asigura că metoda funcţionează, informează USA Today.

În prezent, nicio naţiune nu are responsabilitatea explicită de apărare împotriva unui asteroid, iar un fost astronaut a explicat de ce această sarcină ar trebui să revină ONU: “Dacă ceva nu merge bine în timpul misiunii de deviere a rocii, se va produce o catastrofă într-o ţară care nu era expusă riscului. Aşadar, deciziile privind acţiunile, modalităţile de punere în practică şi sistemele care vor fi folosite trebuie să fie luate la nivel internaţional”.

Mai mult, deciziile trebuie luate din timp întrucât eventuala rachetă lansată în spaţiu pentru a devia asteroidul va trebui să lovească roca cu cinci ani înainte de a se apropia de Pământ, pentru a fi o misiune de succes.

Comentariile nu sunt permise.