Gândurile lui Vladimir Ghika pentru zilele ce vin

“Calea spre cer e strâmtă, dar cerul e larg”, scrie Monseniorul Ghika pe unul dintre celebrele sale bileţele. Dacă calea nu ar fi strâmtă, n-am ştii pe unde să mergem, ne-am rătăci pe câmpie, adaugă el.

(un desen al Monseniorului)

“Prinţul cerşetorilor” avea obiceiul de a nota pe bucăți colorate de hârtie diverse aforisme, rod al meditațiilor personale. În 1923 au fost publicate în franceză, limba în care au şi fost scrise, sub titlul de „Pensées pour la suite des jours”. Traducerea lor în româneşte a fost făcută mult mai târziu de Doina Cornea.

Mai jos o selecţie din gândurile Monseniorului “pentru succesiunea zilelor” sau pentru “zilele ce vin”. În varianta de volum sunt 643 de astfel de bilete cu însemnări.

…………………..

Ceea ce noi numim lumea în care ne e dat să trăim este eclipsarea temporară a cerului de către umbra mişcătoare a destinului nostru.

Ariditate. – Aşadar, dacă inima mea e seacă şi grea ca o piatră, ruga ei va fi frumoasă, va fi o minune, exact cum ar fi rugăciunea unei pietre.

Discreţia ce le însoţeşte prezenţa este pudoarea îngerilor.

Numele propriu al acestei lumi e: „Goană”. E locul unde totul aleargă deşuchiat, cât mai departe de sine – şi acest gest oribil o defineşte mai mult decât orice.

Dumnezeu ne dă adesea să facem ceea ce ne displace cel mai mult numai pentru a ne îmbogăţi prin această activitate pe care n-am fi cunoscut-o altfel.

Să nu uiţi cumva că cele mai frumoase zile nu sunt niciodată frumoase pentru toţi.

Răzbună-te pe încercările al căror sens nu-l poţi pricepe, aducând fericire unor fiinţe care nici măcar nu ştiu că exişti.

Viaţa, o colecţie de alegeri.

Fiecare om are mai multe rudenii printre morţi decât printre cei vii.

Nu există ştiinţă fără respect – un respect al fiinţelor, al lucrurilor, al adevărurilor.
Studiul trebuie să fie o muncă pe cât de răbdătoare, pe atât de respectuoasă.
Iar o străfulgerare de iubire în acel respect îi va da genialitate.

Orice lucru aduce cu sine o revelaţie şi o enigmă; revelaţia prezenţei sale şi enigma destinului său.

Cântarea Treptelor… Dă-ne, Doamne, să ştim ce vrei, – să vrem ce vrei, – să facem ce vrei, – să facem bine ceea ce vrei.

Calea spre Cer este strâmtă, dar Cerul e larg. Calea spre Cer este strâmtă, dar e mult mai uşor să nu te abaţi din drum mergând pe o cărare decât printr-o câmpie.

Cerul, în întregimea sa, e calea aripilor.

Calea spre Paradis are doar lărgimea unei persoane şi înălţimea unei cruci.

Amintirea de Dumnezeu şi uitarea de sine… una o aduce pe cealaltă.

A raţiona este poate operaţia care ne cere cea mai mare onestitate.

Şi curajul este o singurătate.

Toate lucrurile sunt „cărţi scrise pe dinăuntru şi pe din afară”.

Dumnezeu este Cel ce nu are nevoie de ghid ori de vreun artificiu pentru a şti cum să intre intr-o inimă.

Cred în bunătatea Ta mai mult decât în însăşi realitatea care mă face să sufăr, mai mult decât în chinul meu.

Eternitatea nu suprimă timpul, ci, într-un fel, îl comprimă.

În Eternitate, „eu”nu mai e decât numele unei bucurii personale, pentru că tot restul a devenit, ca să spunem aşa, Dumnezeu

Dacă îl cauţi pe Dumnezeu înseamnă că Dumnezeu te-a căutat; şi nu te mira dacă El – fiind Dumnezeu – te găseşte înainte ca tu să-L fi găsit.

Lumea cealaltă nu este depozitul acesteia. Prea multă lume şi-o reprezintă astfel. Dar lumea aceasta e numai anticamera celeilalte. Prea multă lume uită, se pare, acest lucru.

DIN FRAGMENTE POSTUME. REFLECŢII ASUPRA STĂRII LUMII (1947-1952)

Starea lumii actuale: redeschiderea şi revizuirea tuturor proceselor, trezirea tuturor conflictelor, transformarea ipotezelor în dogme şi reducerea dogmelor la calitatea de ipoteze.

Echipa „Marilor-Vânători-de-Dumnezeu” şi iuţeala lor de-a coborî in Abisuri după fiecare înfrângere. Neobosita lor convocare.

Revelaţiile transformate în probleme, Poruncile în măsuri poliţieneşti, învăţăturile in opinii discutabile, sacramentele in amintiri mai mult sau mai puţin înţelese, simbolurile în embleme convenţionale.

În loc de teologie, o diversitate în embriologie. Tratate de bucătărie în locul unei adevărate hrane.

O luptă deosebit de îndârjită a spiritelor rele cu Providenţa şi cu manifestările Providenţei.

Încercare penibilă şi vană de-a modela şi dărui o formă tuturor incoerenţelor, tuturor viermuielilor divergente şi rătăcitoare.

Credeul” Rătăcitorului „Necredincios” – Mulţime în loc de Biserică; colecţie de multiplicităţi; indiferenţă faţă de moralitate şi de Spiritul Sfânt; Universitate în loc de Universalitate; şi Babelismul care uzurpă condiţia apostolică.

„Tatăl Nostru” devenit un Altfel de tată, un soi de cumătru al speciei noastre. Iar Fiul, nemaifiind fiul Tatălui, este cel mult fiul fanteziei noastre.

Omul cu cât se ştie mai indestructibil cu atât el ştie mai bine că Dumnezeu e indestructibil. De aceea duşmanii lui Dumnezeu se străduiesc să dovedească, în primul rând, distructibilitatea omului, ca apoi să se ajungă la distrugerea valorii de Dumnezeu în om.

Echipa cea mai necioplită a „Izgonitorilor-de-Dumnezeu”

Profeţii Minciunii şi Evangheliştii Neantului.

Protectorii Nimicului. Împiedicătorii fiinţării. Duşmanii Creaţiei şi ai lucrului creat; ai duratei lucrurilor create.

Vampiri ai memoriei, ai memoriei inimii, ai memoriei spiritului.

Propagatori ai tratatelor despre existenta Neantului, despre incognoscibilitatea celei Dintâi Taine sau a Celui din Urmă Recurs.

Se izbesc între ele nenumărate cuvinte care nu se potrivesc cu nimic. Intervin apoi ecourile care tulbură şi mai mult confuzia.

Mulţimea imensă a celor care refac sau au voit să refacă lumea după bunul lor plac.

Agenda Minciunilor.

Ierarhia Minciunilor şi ordonanţele severe pentru respectarea ei.

Domnia bunului plac.

Oficiul de consacrare a noului Cer.

Drumurile blestemate. – Minciuni încoronate, Morţi sărbătoriţi.

Invazia mediocrităţii şi etapele ei.

Rătăciţii nu pot duce decât la rătăcire.

Ce-ar putea însemna, chiar în cazul nostru, acel „a veni de hac Tatălui” – sau în cazul unor fiinţe foarte dragi -, plătind preţul fie şi numai al unei absente prelungite, al unor incertitudini în care tulburarea se amestecă cu o profundă nelinişte!

În timpul regimului de teroare

Pentru mulţi, în zilele noastre, a respira înseamnă a suspina.

Orice prezenţă avea forma unei bănuieli sau a unei ameninţări.

Se mai strigă şi azi: „Daţi-i animalelor, pe creştini!” Numai că animalele nu aparţin aceleiaşi specii

Somnul-Bântuit

Singurele călătorii, călătoriile Fricii.

Drumul spre întuneric şi drumul în întuneric, acesta din urmă recunoscut numai de talpa picioarelor. [N.B. Deplasările încolo şi încoace pentru interogatorii se făceau în întuneric, cu  ochelari negri pe ochi.]

Oamenii fac faţă mai uşor unor pericole precise decât unor eventualităţi şi iminenţe ameninţătoare.

Satisfacţia de-a trece peste făpturi umane, călcându-le în picioare!

Comentariile nu sunt permise.