Arheologii au descoperit în Ierusalim o inscripţie biblică veche de 2.700 ani

Arheologii din Ierusalim au descoperit o bucată de ceramică despre care cred că este veche de 2.700 de ani, cu o inscripţie care face referire la un personaj din perioada Primului Templu.

 

Fragmentul a fost găsit în afara Oraşului Vechi, în locul numit Cetatea lui David, la sud de Ierusalim. Vasul de ceramică din care face parte fragmentul este datat aproximativ din secolele 8 şi 7 înaintea erei noastre, se arată într-un comunicat al Autorităţii pentru Antichităţi din Israel, citate de Times of Israel.

Inscripţia pare să conţină numele lui Zaharia, fiul lui Benaiah, tatăl profetului Iahaziel, al cărui nume apare în Cartea a doua a Cronicilor (2 Paralipomena) la 20:14: “Atunci S-a pogorât Duhul Domnului în mijlocul adunării peste Iahaziel, fiul Zahariei, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, levit dintre fiii lui Asaf şi acesta a zis…”

“Cu toate că e fragmentară, inscripţia ne arată numele unui personaj din secolul al VII-lea, care se aseamănă cu alte nume cunoscute de noi din scrierile biblice sau descoperirile arheologice, făcându-se astfel o legătura cu oamenii care trăiau la sfârşitul perioadei Primului Templu”, spun arheologii.

Primul Templu, construit de regele Solomon în sec. 10 BCE (Before Common Era/înaintea erei noastre), a fost distrus de babilonienii lui Nabucodonosor în sec. 6 BCE (după acest moment urmează perioada exilului babilonian).

Perioada celui de-al Doilea Templu durează din 516 (momentul reconstrucţiei Templului lui Solomon) până în anul 70 CE (distrugerea Ierusalimului de către romani).

Comentariile nu sunt permise.