Despre deteriorarea budismului în Occident

Evoluţia fiecărei religii urmează un traseu impredictibil: acolo unde unii văd progres sau recuperare a unor valori pierdute, alţii spun că e deteriorare şi îndepărtare de sensul originar.

Formele în care este înţeles şi practicat budismul în Occident s-ar fi deteriorat gradual în ultimii zeci de ani, potrivit The Zennist.com.

S-a început în anii 60 cu o psihologizare şi renunţare la tot înseamnă mistică în budism, iar apoi a devenit o religie pentru materialişti, care fie sunt sceptici cu privire la renaştere, fie nu cred deloc în reîncarnare. Şi care văd nirvana ca fiind absenţă (Stephen Batchelor).

Spre deosebire de budismul asiatic, care întotdeauna a crezut că viaţa nu se termină în momentul morţii şi care vede nirvana ca pe o stare pozitivă, în Occident budismul devine tot mai mult o gaură neagră care afirmă distrugerea fiinţelor în cele din urmă (prietene, asta e singura ta viaţă, bucură-te de  ea cât de mult poţi!).

În aceste forme, budismul occidental are tot mai puţin de-a face cu învăţăturile lui Buddha şi pare preocupat să submineze însăşi fondul concepţiei orientale. 

De exemplu, nirvana este pentru adeptul occidental doar absenţa a trei “otrăvuri”: iluzia, furia şi plăcerea. Este suficient să stai în faţă cu o bere rece şi să crezi că nu eşti iluzionat, nu eşti nervos şi nici nu îţi doreşti ceva anume — asta ar fi nirvana!

Cei mai mulţi budişti din Occident au o viziune materialistă şi consideră că noţiunea de reîncarnare (rebirth) nu este credibilă, cu toate că Buddha a insistat pe termeni ca “existenţa reînoită” (punabbhava), “renaştere” (upapâta) şi ciclul reîntoarcerilor (samsara). Noii budişti sunt prea luminaţi ca să creadă în lucruri aşa de copilăreşti, scrie The Zennist.

Celor care bat azi la poarta budismului li se predă teoria lui “aici şi acum”, care nu are nicio legătură cu spiritul autentic al budismului. E suficient să intri în orice centru Dharma occidental, ca să te convingi care e gradul de deteriorare a învăţăturii lui Buddha azi, spun autorii analizei.

Comentariile nu sunt permise.