Cum şi-a împrumutat zeul egiptean Bes chipul diavolului creştin

Una dintre sursele de inspiraţie pentru modelarea chipului diavolului creştin în spaţiul mediteranian a fost zeul egiptean Bes.

Chipul lasciv şi cu privire lacomă a zeului egiptean Bes, aşa cum se poate vedea în templul zeiţie Hathor din Dendera, a fost transferat în primele secole creştine diavolului din noua religie, spune criticul de artă Alistair Stooke citat de BBC.

Expresia grotească a lui Bes apare, de exemplu, în mozaicul bizantin al Judecăţii de Apoi din catedrala Sfânta Maria de la Torcello, din laguna veneţiană. Chipul bărbos, cu pielea albastră şi cu ochii holbaţi îi aparţine aici lui Satan, care prezidează apele Infernului. Imaginea provine, însă, din tradiţia iconografică egipteană.

Culoarea albastră a pielii diavolului aminteşte de culoarea marină a amuletelor cu Bes. “Ştim acum că mici amulete reprezentându-şl pe Bes au circulat în tot spaţiul estic al Mediteranei”, explică Anja Ulbrich, muzeograf la Ashmolean Museum, Oxford. “Oamenii erau deci familiarizaţi cu imaginea lui Bes, dar s-au inspirat şi din chipuri de satiri sau demoni greci”.

Zeul Pan al grecilor a fost o astfel de sursă alternativă de inspiraţie în creionarea lui Satan – Pan şi diavolul creştin au în comun chipul bărbos, corpul păros şi picioarele cu copite. “Atributele lui Pan au fost transferate în artă demonului creştin. Credinţa creştină a concurat cu o mulţine de culte şi religii populare şi a fost obligată să le demonizeze”, precizează Ulbrich.

Pentru vechii egipteni, Bes era o zeitate protectivă, binevoitoare. Creştinii l-au văzut însă malefic şi ca pe o forţă perturbatoare, pentru a demonstra implicit triumful noii credinţe asupra vechilor superstiţii.

Originile lui Bes sunt încă necunoscute, istorii cred că este o zeitate compozită, formată din combinarea a 10 figuri diferite de zei.

Din perspectiva artei, Bes are mai multe aspecte ciudate: nu apare în profil, ca majoritatea zeilor egipteni, ci în poziţie frontală şi comică. “Imaginea lui Bes era folosită în Egiptul antic pentru a decora un număr mare de obiecte de mobilier – apărea pe paturi, pe oglinzi sau cutii de cosmetice”, spune arheologul iranian Kamyar Abdi.

Comentariile nu sunt permise.