Savanţii caută metode de a face minerit pe asteroizi. Prima misiune va începe în anul 2016

NASA intenţionează să lanseze în următorii ani prima misiune de exploatare comercială a metalelor rare de pe asteroizi, se arată într-un comunicat al agenţiei spaţiale.

Racheta din cadrul misiunii OSIRIS REx, programată să fie lansată în septembrie 2016, va “ateriza” pe asteroidul Bennu în octombrie 2018 şi îl va studia în detaliu înainte să se întoarcă cu o probă de material de pe suprafaţa asteroidului.

În prima fază, scopul misiunii va fi strict ştiinţific, dar fiind că asteroizii sunt relicve din momentul formării sistemului nostru solar – savanţii îşi propun să afle mai multe despre modul în care s-au format planetele.

“Misiunea îşi propune în acelaşi timp să dezvolte tehnologii pentru explorarea resurselor naturale de pe asteroizi, de care să profite oricine e interesat de explorarea comercială, fie NASA, fie o companii private”, a declarat Dante Lauretta de la University of Arizona, Tucson, şeful proiectului OSIRIS REx.

Specialiştii NASA speră ca prima misiune de investigare a asteroizilor să se întoarcă cu o cantitate de materie primă cuprinsă între 60 de grame şi 2 kg. Se preuspune că asteroizii, chiar şi cei de mici dimensiuni, ar putea conţine cantităţi semnificative de metale preţioase – aur, platină, rodiu, cobalt, fier, nichel.

Comunicatul NASA începe cu un paragraf semnificativ: “În ultimii 100 de ani, populaţia Terrei a explodat de l 1,5 miliarde locuitori la peste 7 miliarde, punând o mare presiune pe cererea de resurse”. Asteroizii ar putea aduce resurse de mii de miliarde de dolari, însă costurile trimiterii de misiuni spaţiale sunt şi ele mari în prezent.

“În prezent, te costă de la sute de milioane la miliarde de dolari să construieşti şi să lansezi o rachetă spaţială, deci inovaţiile care să reducă semnificativ aceste costuri sunt necesare înainte să fie demarat mineritul spaţial”, a mai spus Lauretta.

Comentariile nu sunt permise.