Ce putem afla din viteza de rotaţie a găurilor negre

Astronomii de la Durham University sunt de părere că viteza de rotaţie a găurilor negre ne poate ajuta să înţelegem mai bine dezvoltarea de-a lungul a miliarde de ani a galaxiilor.

 

Echipa de astronomi a observat o gaură neagră din centrul unei galaxii spiralate aflate la 500 de milioane de ani lumină de Pământ.

Bazându-se pe razele X şi ultra-violete generate de emisiile de particule din gaura neagră, oamenii de ştiinţă au putut să măsoare distanţa de la centrul acesteia până la disc şi ulterior viteza de rotaţie a găurii negre.

Potrivit HNGN.com, găurile negre populează centrul majorităţii galaxiilor şi, prin căldura pe care o emană, împiedică gazele intergalactice să se răcească şi să formeze noi stele în spaţiul dintre galaxii.

“Ştim că găurile negre din centrul fiecărei galaxii au legătură cu galaxia în întregul ei, ceea ce este ciudat dat fiind că dimensiunea unei găuri negre este insignifiantă în raport cu dimensiunea galaxiei. E ca şi cum un bolovan de 10 metri ar influenţa planeta Pământ”, se spune în comunicatul de presă al cercetătorilor de la Durham.

Pe măsură ce gaura neagră se învârte, ea atrage spaţiul şi timpul din zona discului de acumulare, iar viteza de rotaţie creşte. Înţelegerea modului în care evoluează o gaură neagră depinde de capacitatea de măsurare a acestei viteze de rotaţie, cred savanţii.

Comentariile nu sunt permise.